Consiliul Local
comuna Păstrăveni judetul Neamţ

2009

Ce se înţelege prin  “Consiliul Local”?


Consiliul local este o autoritate a administraţiei publice locale, prin care se realizează autonomia comunei, oraşului sau municipiului.


Constituirea Consiliului Local

  • consiliile locale sunt compuse din consilieri locali aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat;
  • numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului; 
  • cererea de validare a consilierilor locali se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatelor alegerilor;
  • validarea alegerii consilierilor se face de către judecătoria în raza căreia se află unitatea administrativ-teritorială, de către un judecător desemnat de preşedintele instanţei;
  • constituirea consiliilor locale se face în termen de 25 de zile de la data desfăşurării alegerilor;
  • convocarea consilierilor locali alesi şi validaţi în funcţie se face de către prefect în maxim 5 zile de la pronunţarea hotărârii de validare; la sedinţa de constituire participă prefectul sau reprezentantul său şi primarul sau, după caz, candidatul declarat câştigător la alegerile pentru funcţia de primar;
  • consilierii locali ale căror mandate au fost validate, depun în faţa consiliului local, jurământul în limba română;
  • consiliul local se declară legal constituit dacă majoritatea consilierilor locali validaţi au depus jurământul.


Mandatul Consiliului Local


Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă. Consiliul local îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.


Atribuţiile Consiliului Local


Având putere de decizie în orice problemă de interes local care nu intră, prin lege, în atribuţiile altei instituţii, consiliul local are următoarele îndatoriri:

  • aprobă statutul comunei, oraşului sau municipiului şi regulamentul privitor la consiliul local;
  • aprobă înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local;
  • aprobă bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;
  • aprobă contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale;
  • stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale;
  • aprobă documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local;
  • aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a localităţii;
  • asigură conformitatea cu angajamentele asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor;
  • hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a localităţii, precum şi a serviciilor publice de interes local;
  • hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului;
  • avizează sau aprobă documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor;
  • atribuie sau schimbă denumiri de străzi, de piete şi de obiective de interes public local;
  • asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind: educaţia; serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială; sănatatea; cultura; tineretul; sportul; ordinea publică; situaţiile de urgenţă; protecţia şi refacerea mediului înconjurător; conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale; dezvoltarea urbană; evidenţa persoanelor; podurile şi drumurile publice serviciile comunitare de utilitate publică; alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public şi transport public local; serviciile de urgenţă de tip salvamont, salvamar şi de prim ajutor; activităţile de administraţie social-comunitară; locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea sa; punerea în valoare a resurselor naturale de pe raza localităţii;
  • hotărăşte acordarea de sporuri şi alte facilităţi personalului sanitar şi didactic;
  • sprijină activitatea cultelor religioase;
  • solicită informări şi rapoarte de la primar, viceprimar şi de la şefii organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate public de interes local;
  • aprobă construirea locuinţelor sociale şi criteriile pentru repartizarea acestora;
  • hotărăşte cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local;
  • hotărăşte înfrăţirea comunei, oraşului sau municipiului cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări;
  • hotărăşte cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune;
  • poate conferi persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al comunei, oraşului sau municipiului, în baza unui regulament propriu;
  • îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.


Dizolvarea Consiliului Local


Consiliul local se dizolvă de drept:
1. în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de 2 luni consecutive;
2. în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre;
3. în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi.

Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local; referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25 % din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale.


Suspendarea mandatului de consilier local

 


Mandatul de consilier local se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului, care prin ordin, constată suspendarea mandatului.

(extras din legea administraţiei publice locale nr.215/23 aprilie 2001)